Cel mai important este cum te pot ajuta să rezolvi problema juridică pe care o ai. Pentru că avocatura este despre client și problema pe care o are.
Pe scurt, despre mine
Clujean din naștere, am absolvit facultatea de Drept în 2004 și masteratul de Drept Penal în 2005, ambele la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
Din 2007 sunt avocat în Baroul Cluj. Am început cu dreptul civil, dar mi-am dat seama repede că îmi place mai mult penalul. De aceea, în 2010, am fondat, împreună cu alți doi colegi, o societate de avocatură dedicată exclusiv cauzelor penale. A fost o experiență interesantă, din care am învățat multe și care m-a ajutat să mă dezvolt.
Din 2021 am decis că drumul pe cont propriu mi se potrivește mai bine. Asta nu înseamnă că lucrez singur: am mai mulți colegi, unii chiar prieteni, cu care colaborez cât se poate de bine.
Pentru că vreau să ajut profesia să se dezvolte, mă implic, în calitate de consilier, în activitatea Consiliului Baroului Cluj și a Consiliului U.N.B.R.
Și pentru că activitatea științifică este motorul unei bune dezvoltări profesionale, m-am implicat în apariția a două reviste de specialitate: Jurnalul Baroului Cluj, în calitate de editor-șef, și Penalmente Relevant, în calitate de secretar de redacție.
Ce am publicat
Începând cu 2005, am publicat în domeniul dreptului penal și procesual penal mai multe articole de specialitate.
Sunt coautor al lucrării Codul de procedură penală. Comentariu pe articole (coordonator Mihail Udroiu), Editura C.H. Beck, edițiile a 2-a, a 3-a și a 4-a, ultima apărută în 2023, disponibilă aici.
Sunt autor al articolelor de mai jos (selecție):
- O analiză succintă a necesității introducerii pragurilor legale în cazul infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, Jurnalul Baroului Cluj nr. 1/2023 (link)
- Venitul din transferul de monedă virtuală și evaziunea fiscală, Penalmente Relevant nr. 2/2021 (link)
- Infracțiunea de divulgare a secretului profesional de către avocat prevăzută de Legea nr. 51/1995. Scurte considerații, Penalmente Relevant nr. 1/2017 (link)
- De lege ferenda: camera preliminară, Penalmente Relevant nr. 1/2016 (link)
- Unele aspecte privind protecția penală a dreptului la mediu sănătos, Caiete de Drept Penal nr. 1/2008 (link)
- Aspecte controversate privind infracțiunile prevăzute de O.U.G. nr. 31/2002, Caiete de Drept Penal nr. 1/2005 (link)
Descarcă CV-ul meu complet (PDF)
Lucrez și în engleză
Reprezint frecvent cetățeni străini în proceduri penale din România și port cazul în engleză. Detalii pe versiunea în engleză a acestei pagini.